Mai sunt câțiva pași până la finalul unui Timp și începutul unor noi Legende, care vor deschide o altfel de viziune a Trecerii. Să ne uităm fiecare la ceas. Nu mai contează cât de urmă suntem, căci vom fi cu TOȚII la ZI cu TOATE.
Fiecare înțelege ceea ce i-a fost lăsat să priceapă, atât cât să poată alege un gând și să se transforme în UNUL (cel) ALES.
Între mit și realitate n-a mai rămas mare lucru; e doar o vamă părăsită și o barieră ridicată. Alegem să mergem mai departe și să povestim, ca o primă mărturie a schimbării și trecerii, despre nașterea unei generații de semizei.
Suntem obosiți. E întuneric. Lumea e țintuită într-un somn adânc, iar noi conducem… mai departe, drumul care nu știm unde ne va duce.
Mergem, între noi legați cu speranțe, atât cât să nu ne rătăcim, ținându-ne mâinile întinse pe umărul celui din față, înaintăm.
Aici timpul schimbării se naște fără zgomot; e doar un gând cu sunet albastru, suntem obosiți și totuși… să mergem înainte, să conducem drumul mai departe.
Coborâm Munții Iezerului, pe Râul Târgului, în prima reședință domnească a Țării Românești, Câmpulung Muscel. Citim primul document cunoscut în limba română, Scrisoarea lui Neacșu, și înțelegem că spiritul acestor locuri a fost mereu PRIMUL… cel care a ales să se ridice deasupra, ca un reper înălțat în Timp.
Azi îi vom cunoaște pe unii dintre urmașii acestor spirite muscelene, libere și făuritoare de drumuri, micuții spiriduși nerazzuri ai Inter-ului Câmpulung.
Inter Câmpulung este un club tânăr, înființat în anul 2017, entitate sportivă care încearcă să se ridice și să țină pasul acestor vremuri din urmă. Are la ora actuală grupe de copii și juniori, precum și echipă de seniori care activează în Liga 4. Structura este una destul de complexă, oferind continuitate tinerilor sportivi, la toate nivele de vârstă, un lucru remarcabil ținând cont de faptul că acest club nu are decât 3 ani ”vechime”. De altfel, vom dedica mai multe cronici fenomenului muscelean, el fiind unul dintre cele mai interesante în contextul fotbalului juvenil argeșean.
Acum vom încerca să cunoaștem prima ceată de spiriduși nerazzuri musceleni, grupa de juniori U10 (2011/2012), un team inițiat, format și îndrumat de cuplul de antrenori Cristina DORCIOMAN TEODORESCU și Ovidiu Ionuț TICĂ, un tandem care a început să formeze (deja) juniori valoroși, la nivel național.
Cristina DORCIOMAN TEODORESCU este, în primul rând, o deosebită formatoare de jucători, o antrenoare dedicată, care excelează în procesele de inițiere ale tinerilor fotbaliști. Talentul său este unul evident, ea reușind să identifice și să extragă calitățile, din fiecare copil, apoi să le cizeleze într-un mod deosebit, accentul activității sale fiind pus pe dezvoltarea părților pozitive ale micilor juniori și corectarea părților mai puțin evoluate (fizice, tehnice și mentale).
Cristina DORCIOMAN TEODORESCU este o fostă jucătoare profesionistă de fotbal feminin, de înalt nivel, care a activat în Liga 1. În 1997 a intrat în arbitraj, unde a cunoscut o activitate extraordinară, de nivel internațional. Din vasta sa carieră enumerăm câteva repere majore: 10 ani arbitru internațional FIFA Top 10 Elite Class, 163 de Selecții internaționale, 4 semifinale Champions League (2009, 2010, 2011, 2013), Turneul Final al Campionatului Mondial U17 (Noua Zeelandă 2008), Turneul Final al Campionatului European U19 (Franța 2008), Turneul Final al Campionatului European Senioare (Finlanda 2009), Turneul Final al Campionatului Mondial U20 (Germania 2010), Turneul Final al Campionatului European Senioare (Suedia 2013), Finala Champions League (Anglia 2013), Campionatul Mondial Algarve Cup (Portugalia 2015).
De altfel, din punct de vedere al carierei în arbitraj, ar trebui să scriem, nu un articol, ci o carte destul de consistentă. De adăugat că Cristina DORCIOMAN TEODORESCU este licențiată și master în Educație Fizică și Sport.
Ovidiu Ionuț TICĂ a jucat la FC Muscelul și CSS Dinicu Golescu Câmpulung, un antrenor cu peste 17 ani de experiență în fotbal, care a format și condus echipe atât la nivel de juniori, cât și la nivel de seniori.
Este Licențiat UEFA B, absolvent și master al Academiei de Educație Fizică și Sport, un antrenor cu o viziune curajoasă și o metodologie modernă, Ovidiu Ionuț TICĂ este într-o continuă pregătire și perfecționare, participând, de-a lungul timpului, la multe cursuri și seminarii dedicate fotbalului juvenil, dintre care enumerăm pe cele de la centrele de juniori de la Pescara Calcio, AC Milan, Virtus Entella.
Ovidiu Ionuț TICĂ este un antrenor cu rezultate bune atât la nivel de echipe, cât și la nivel individual, contribuind la formarea unor jucători care au reușit să joace, mai departe, la seniori, la nivel național. Bazat pe câteva principii simple, dar puternice, de activitate, Ovidiu Ionuț TICĂ a reușit să obțină câteva rezultate notabile atât în țară, cât și peste hotare, cu echipele de juniori pe care le-a antrenat de-a lungul timpului, fiind prezent și obținând clasări pe podium, la turnee din Spania, Ungaria și Grecia.
Echipa de juniori U10 a celor de la Inter Câmpulung este una în plin proces de formare, care adună mult potențial și care are resurse să poată excela în viitor. Un team dinamic, atent inițiat și îndrumat, mai ales din punct de vedere individual, care urmează cu rigurozitate fiecare etapă de formare și cizelare a tinerilor fotbaliști.
Deocamdată nu putem vorbi de rezultate majore, dar suntem convinși, cunoscând potențialul ansamblului team-ului și al fiecărui junior, că această echipă își va construi o pagină frumoasă se istorie fotbalistică juvenilă la nivel zonal și (de ce nu?) la nivel național.
Să vedem, în continuare, cine sunt micii spiriduși nerazzuri U10 ai celor de la Inter Câmpulung:
Yanis ȘERBAN (2012) – este un junior de perspectivă, cu multiple resurse tehnice și fizice ce-l pot ajuta într-o ascensiune în fotbalul de nivel înalt. Un jucător polivalent prin excelență, cu o amplă capacitate de a face ambele faze, intuitiv în desfășurare, cu o viziune bună a jocului. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Cezar SIMA (2013) – este un junior de reală perspectivă, cu multe abilități tehnice ce-l pot ajuta să evolueze spre performanță în fotbal. Un jucător cu profil ofensiv, care se face ușor remarcat prin tehnica sa, chiar și împotriva unor adversari cu 2-3 ani mai mare. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Rareș Ștefan NICOLAE (2012) – este un junior promițător, care are resurse tehnice și mentale pentru a putea performa, în viitor, la un nivel ridicat. Un jucător polivalent, cu accente ofensive, care se face remarcat prin inteligența sa nativă din teren. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Filip OPROIU (2012) – este un junior de perspectivă, care poate dezvolta un trend ascendent în fotbal, cu o pregătire continuă și susținută. Un jucător polivalent, cu accente defensive, care se remarcă prin curajul său în exprimare. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
David HORBANIUC (2012) – este un junior interesant, care are șanse, printr-o pregătire temeinică și susținută, să poată evolua la un nivel ridicat. Un jucător polivalent, cu accente defensive, ce se face remarcat prin jocul său curajos și expresiv. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Vlad FLOREA (2012) – este un junior talentat, cu multe resurse tehnice și mentale ce-l pot ajuta să evolueze la un nivel ridicat. Un jucător cu profil ofensiv, care se remarcă prin tehnica sa deosebită în regim de viteză. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Mattias OLARU (2012) – este un junior cu multiple calități, care are șanse să poată desfășura o carieră interesantă în fotbal. Un jucător cu profil defensiv, care manifestă calm în desfășurare și o intuiție a jocului foarte bună. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Alessio BUGHEANU (2011) – este un junior abil, având o perspectivă optimistă în fotbal. Un jucător polivalent, cu accente ofensive, care manifestă un dinamism și o bucurie a jocului aparte. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
David COJOCARU (2012) – este un junior capabil, care are resurse pentru a dezvolta o traiectorie ascendentă în fotbal. Un jucător cu profil defensiv, curajos în exprimarea din teren, cu tendințe de autodepășire.
Tudor STOICA (2012) – este un junior înzestrat, cu resurse fizice și mentale ce-l pot ajuta să evolueze, în viitor, printr-o pregătire susținută, la un nivel înalt. Un portar interesant, care se remarcă prin curajul său și prin jocul de picior. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Ianis PICURICI (2012) – este un junior iscusit, cu o perspectivă interesantă pentru a performa în fotbal. Un jucător polivalent, cu un joc bun și dinamic, mai ales în zona mediană, acolo unde alege soluții interesante de desfășurare. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Aceștia au fost o parte din spiridușii nerazzuri ai celor de la Inter Câmpulung despre care am povestit. Vom merge mai departe și ne vom urma drumul!