• 15 ianuarie 2025
  • Last Update 24 noiembrie 2024 10:20 PM
  • Bucuresti

Cronicile Sfinxului (31) – Prosport București, grupa 2007

Cronicile Sfinxului (31) – Prosport București, grupa 2007

Cele mai frumoase Victorii se nasc din înfrângeri, din efort, sacrificiu și credință. E un drum pavat cu frustrări și nenumărate renunțări, greu de urmat, dar colorat în esență cu toate nuanțele ființării.

 

Succesul este un curcubeu al suferinței pe bolta Timpului, ca un semn al Legendelor.

Fiecare înțelege ceea ce i-a fost lăsat să priceapă, iar puțini sunt cei care merg mai departe și aleg să aibă Succes, înțelegând că au cale lungă de străbătut până să (îl) câștige!

 

Noi am ales să povestim despre cei care vor începe un nou drum al Succesului; am ales să spunem despre nașterea unei generații de semizei.

 

 

Pentru grupa de juniori U14 a celor de la Prosport București – ca de altfel pentru toți juniorii născuți în 2007, la nivel național – 2020-2021 va fi cel mai complicat și mai greu sezon sportiv dintre toate grupele de vârstă. Pe de-o parte, este anul când se face trecerea la fotbalul 11 vs 11 – an greu, ținând cont de faptul că, statistic vorbind, mulți copii talentați la minifotbal nu se vor adapta, mai ales din punct de vedere fizic,  și (chiar) vor renunța – iar pe de altă parte, pandemia de Covid 19, care va sugruma multe destine fotbalistice – cel puțin în acest sezon -, numărul fotbaliștilor care-și vor continua drumul va fi din ce în ce mai redus, iar cei talentați, rămași ”în activitate”, vor avea la dispoziție multe opțiuni bune și foarte bune de proiecte sportive care-i vor ”curta”. Prin urmare, cele două situați neplăcute, concomitent, vor face și mai dificilă – mai ales – munca antrenorului și a întregului lot (rămas) înspre – măcar – normalitate.

 

Și totuși, în astfel de condiții vitrege, grupa 2007 a celor de la Prosport București are o perspectivă optimistă. A reușit să rămână în efectiv complet și chiar să ”înregimenteze” alți juniori promițători, ajungând la ora actuală să aibă un lot cu peste 30 tineri fotbaliști. Un număr impresionant de copii, ținând cont de situația actuală, iar acest fapt se datorează, în mare parte, antrenorului Dorel STOICA. Mai mult decât atât, componenții grupei 2007 Prosport București, mare parte, sunt juniori de perspectivă, peste medie, care pot forma, în scurt timp, o echipă de nivel ridicat.

 

Dorel STOICA este un antrenor cu mare experiență în fotbalul juvenil, un excelent descoperitor de talente și formator de tineri jucători, un ”sculptor de echipe la cheie”, care are darul de a potența eficient și de a așeza juniorii pe direcția care li se potrivește în evoluția lor. Un antrenor cu filosofie interesantă, de multe ori neînțeleasă – sau neacceptată de unii -, care se pliază, de fiecare dată, generației ”la zi” și timpurilor concrete, și care se menține ancorat în câteva principii simple, neaoșe.

 

Dorel STOICA

 

De peste 20 de ani, Dorel STOICA a (tot) ridicat generații întregi de fotbaliști, echipe la toate categoriile de vârstă, din care câțiva și-au continuat cariera în fotbalul de înaltă performanță la nivel național. Înaintea grupei de 2007, Dorel STOICA a deschis ”porțiile fotbalului 11 la 11”  în cadrul proiectului Prosport Academy, a format și a ridicat grupa 2004, echipă de elită a clubului – poate cea mai talentată grupă a proiectului – care este la ora actuală, în opinia noastră, judecând potențialul lotului, în top 3 cele mai bune echipe din România la juniori U17.

 

Revenind la subiecții noștri, vom încerca să înțelegem decursul acestei trupe.

Grupa 2007 este o echipă care a cumulat, de-a lungul timpului, multă experiență – mai ales din punct de vedere mental. ”A strâns”, în cei 4 ani de existență, multe momente dificile, multe încercări grele ”au petrecut-o” și au călit-o, am putea spune, în lungul drum al performaței.

Trupa a fost formată în 2016, iar în primul ei sezon, 2016-2017, reușea cu Dorel STOICA ”la timonă” să obțină un interesant loc 5 în cea mai puternică competiție de minifotbal din România, Seria 1 – Campionatul AMFB:

La finele acelui sezon 2016-2017 se prefigura o echipă cu un parcurs firesc, ascendent. Nimic nu anunța însă contrariul – hăul incontrolabil al următoarelor 2 sezoane

Odată cu plecarea la grupa 2004 – din cadrul aceluiași proiect Prosport Academy – a antrenorului Dorel STOICA, echipa celor de la 2007 a cunoscut un regres accentuat, ajungând la sfârșitul sezonului 2018-2019 să termine campionatul AMFB, Seria 1, pe locul 13, cu 5 înfrângeri consecutive – 19 goluri primite în aceste ultime partide și doar 2 goluri marcate – și un joc fără niciun orizont.

 

Dar, cum spunea un clasic antrenor român, atunci când speranța moare (ultima), rămâne pasiunea, iar reîntoarcerea la grupa 2007 a primului ei antrenor a constituit momentul de regăsire al pasiunii și apoi al speranței.

În sezonul 2019-2020 – chiar dacă întrerupt de debutul pandemiei, în luna martie – echipa a reînceput să manifeste curaj în exprimare, jocul în ansamblu a căpătat consistență, mai ales din punct de vedere ofensiv, iar rezultatele au început să se vadă. Finala jucată în 2019 la Cupa Bucureștiului fiind o primă realizare care a dat încredere pentru mai departe tinerei, dar încercatei, echipe de 2007.

În momentul întreruperii competiției de juniori U13, Seria 1, Campionat AMFB, 2019-2020, team-ul era pe un trend ascendent, reușind , în ultimele 6 etape jucate, să obțină 4 victorii, 1 egal și doar 1 înfrângere, cu șanse mari să revină, la sfârșitul sezonului, în top 5 echipe bucureștene, la categoria 2007.

 

Pentru acest dificil sezon 2020-2021, întreg lotul trece prin câteva transformări legate de perspectivă, dar și de conținut tehnico-tactic, jocul echipei urmând a fi recalibrat pentru noile repere. Există potențial, juniorii încep să capete din ce în ce mai multă încredere în resursele proprii, dar și în forța de echipă.

 

Să cunoaștem, în cele ce urmează, lotul grupei 2007 al celor de Prosport București:

 

Eduard PENA – este un junior de reală perspectivă, constant în exprimare, care progresează cu fiecare etapă parcursă. Un jucător măiestrit, de profil ofensiv, inteligent și creativ, cu o tehnică corectă de lovire a mingii și o viziune bună, intuitivă, a jocului per ansamblu. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)

 

Eduard PENA

 

Andrei Nicolae FLOREA – un junior talentat, care poate dezvolta o traiectorie ascendentă în fotbalul de performanță. Un jucător cu profil ofensiv, tehnic, cu o bună anticipare a desfășurării fazelor și o foarte atentă viziune a jocului. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)

 

Andrei Nicolae FLOREA

 

Radu CATRINA – este un junior cu potențial, care poate fi crescut și cizelat pentru a evolua în fotbalul de performanță. Un jucător cu profil defensiv, dar care are resurse pentru a putea dezvolta o amplă polivalență tactică.  (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)

 

Radu CATRINA

 

Bogdan CONSTANTINA – un junior cu multiple calități fizice și mentale, care-i permit să dezvolte o traiectorie ascendentă în sport. Un junior cu profil ofensiv, dar care poate face față cu brio în multe posturi de factură defensivă. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)

 

Bogdan CONSTANTINA

 

Luca DUMITRU – este un junior de perspectivă, care are capacitatea de a desfășura un parcurs de lungă durată în fotbal, la nivel ridicat. Un jucător cu profil ofensiv, cu un randament bun în zonele laterale, care surprinde de multe ori prin  șuturile sale puternice și precise.  (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)

 

Luca DUMITRU

 

Matei ENE – un junior cu multiple calități, care are resurse să poată dezvolta o ascensiune deosebită. Un jucător cu profil ofensiv, inteligent și atent la detalii, care are capacitatea să se transforme într-un jucător polivalent. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)

 

Matei ENE

 

Eduard ILINCA – este un junior promițător, cu multiple calități ce pot fi transformate în atuuri individuale deosebite. Un jucător cu profil ofensiv, serios și ambițios, cu o exprimare tehnică interesantă și creativă. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)

 

Eduard ILINCA

 

Florin NETCU – un junior de calitate, cu multe abilități tehnice și fizice care îl pot ajuta, dacă se pregătește în continuare, în dezvoltarea unei cariere sportive de nivel ridicat. Un jucător cu profil defensiv, înalt, armonios clădit din punct de vedere fizic, cu o tehnică și o anticipare a jocului ce-i permit să exceleze în zona centrală a apărării. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)

 

Florin NETCU

 

Costin SFÎRLOG – este un junior promițător, cu șanse mari de a evolua, în viitor, la un nivel ridicat de competivitate. Un jucător cu profil ofensiv, tehnic, având o tentă elegantă în exprimare și o bună viziune a jocului în desfășurare.

 

Costin SFÎRLOG

 

Bogdan STANCU – un junior competent, cu o exprimare constantă, loial echipei și interesului de ansamblu al grupului. Un jucător cu profil defensiv, ambițios și destul de tenace, care respectă cu rigurozitate câteva principii sigure de joc și pregătire. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)

 

Bogdan STANCU

 

Alexandru Cristian ȘUȘU – este un junior interesant, având resurse și capacitatea necesare pentru a se afirma, în viitor, în fotbalul de nivel național. Un jucător polivalent, chiar dacă, deocamdată, potențează în defensivă. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)

 

Alexandru Cristian ȘUȘU

 

Luca ENE – este un junior interesant, dornic de afirmare, care are abilități pentru a se manifesta la un nivel ridicat. Un jucător de tip spaniol, am putea spune, iute,  combativ și inteligent, care excelează la capitolul tehnic. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)

 

Luca ENE

 

 

 

Erik CRUCEANU

 

 

Alexandru George BĂLAȘA

 

 

Teodor CRIȘAN

 

 

Eric BURCEA

 

 

Erik Adelin Costin DĂNCIULESCU

 

 

Ștefan PĂUN

 

 

Teodor FLORICICĂ

 

 

Alexandru GRUNEA

 

 

Tudor HOȚESCU

 

 

Alex RUSU

 

 

Costin LIXANDRU

 

 

Andrei POPA

 

 

Matei RISTEA

 

 

Ianis STÂNGĂ

 

 

Alex VASILE

 

 

Darius VASILESCU

 

Această grupă 2007 este (cumva) aparte față de celelalte grupe/echipe de juniori al proiectului Prosport Academy, fiind Cenușăreasa clubului în sensul în care (încă) n-a cunoscut  faima sportivă (la care ”surorile” ei au ajuns deja). Acesta este unul dintre motivele pentru care noi credem că această echipă s-a consolidat (în interior) mult mai puternic, decât celelalte grupe, și va cunoaște, cât de curând, o explozie de personalitate și de exprimare, în sens pozitiv, mult mai pragmatică și mai accentuată decât la celelalte ”colege” de club. Nu este exclus ca acest team să producă mari surprize în viitor.

 

Aceștia au fost o parte din semizeii roșii de la Prosport București despre care am povestit. Vom merge mai departe și ne vom urma drumul!

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *