• 29 mai 2026
  • Last Update 25 mai 2025 11:04 AM
  • Bucuresti

DIDI Junior Iași câștigă Didi Premier Cup și se califică la Turneul Final Național ”Trofeul Sfinx – Cupa Campionilor U8”

DIDI Junior Iași câștigă Didi Premier Cup și se califică la Turneul Final Național ”Trofeul Sfinx  – Cupa Campionilor U8”

 

În perioada 11-13 iunie s-a desfășurat la Iași un amplu eveniment fotbalistic, dedicat juniorilor, Didi Premier Cup, competiție care a adus la start, la mai multe categorii de vârstă, cele mai bune echipe din zona Moldovei și din Republica Moldova, dar și din alte zone ale țării. Au fost meciuri deosebite, jucate cu multă pasiune, în care s-au evidențiat mulți copii talentați, de certă perspectivă.

 

La competiția dedicată copiilor născuți în 2013, au participat 8 echipe din Iași, Chișinău, Botoșani, Vaslui și Brașov. S-au jucat 20 meciuri, în sistem turneu, 2 grupe de calificare, semifinale și finale. DIDI Junior Iași a fost câștigătoarea acestui minunat turneu, obținând calificare directă la Turneul Final Național ”Trofeul Sfinx  – Cupa Campionilor U8”, ce va avea loc la sfârșitul lunii august, la Câmpulung Muscel.

 

În urma clasărilor din cadrul acestui Turneu preliminar s-au mai calificat la Turneul Final Național ”Trofeul Sfinx  – Cupa Campionilor U8”, în ordine, Junior Botoșani (Loc 2), Academia Radu Rebeja Chișinău (Loc 3) și Celta Academy Brașov (Loc 4).

 

Până la acest moment, în urma desfășurării a doua turnee preliminarii zonale de calificare, se cunosc 8 echipe calificate:

  1. New Stars București
  2. DIDI Junior Iași
  3. Viitorul Argeș
  4. Junior Botoșani
  5. Inter Câmpulung
  6. Academia Radu Rebeja Chișinău
  7. Luceafărul Târgoviște
  8. Celta Academy Brașov

 

Urmează al treilea Turneu Preliminar ”Trofeul Sfinx – PitiCup U8”, în perioada 2-4 iulie, ce se va desfășura la Timișoara, care va aduce la start cele mai curajoase echipe de juniori născuți 2013 din județele Timiș, Arad, Caraș Severin și Mehedinți, de unde vom cunoaște alte 4 echipe calificate la Turneul Final Național ”Trofeul Sfinx  – Cupa Campionilor U8”.

 

Felicitări câștigătorilor, echipelor calificate, dar și celorlalți participanți care au dat dovadă de un nivel bun de joc și un spirit sportiv deosebit.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

SfinxFootball.ro utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.