În perioada 25 – 28 iunie 2021 s-a desfășurat la Câmpulung Muscel prima ediție a Turneului Final Național Sfinx U14 – Cupa Campionilor. Deși au fost invitate oficial majoritatea echipelor de top din România, la acest nivel de vârstă, doar 8 cluburi au răspuns pozitiv și au fost prezente la această competiție. Multe cluburi nu au onorat cu prezența, justificându-se într-un fel sau altul, diminuând, astfel, prin acest act, posibilitatea propriilor juniori de a se remarca și de a se face cunoscuți într-o arie sportivă mult mai amplă atât la nivel național, cât și la nivel european. Această primă ediție a Turneului Final Național Sfinx U14 – Cupa Campionilor a fost, cumva, asemănătoare cu prima ediție a Cupei Mondiale de Fotbal din 1930, când multe echipe naționale puternice nu au luat în serios competiția în sine.
Sunt mulți juniori născuți 2008, de certă valoare, în toată țara, care ar fi avut șansa să se afirme, să intre în circuitele de promovare/monitorizare la nivel european și, de ce nu, să facă parte din prima Reprezentativă Sfinx România U14.
Turneul Final Național Sfinx U14 – Cupa Campionilor 2021 a fost o competiție reușită, cu 20 meciuri interesante, cu 2 semifinale deosebite (una chiar excepțională!) și o Finală Mare de poveste! Un eveniment sportiv care va ajuta mult în evoluția (mai ales mentală) a tinerilor noștri viitori campioni!
CSC Ghiroda este Prima Campioană a României la Turneul Final Sfinx U14 la fotbal 11 vs 11. Un club care adună roadele unui management sportiv modern și de calitate, un proiect care începe să se impună serios nu numai la nivel local, dar și național.
În urmă cu 100 de ani, Chinezul Timișoara a fost prima echipă Câștigătoare a Campionatului Divizia A din România, de 3 ori consecutiv, acum este rândul unei alte echipe din Banat să câștige primul Turneu Final Național Sfinx de fotbal 11 vs 11. Iată, deci, că Banatul este (nu numai declarativ) Fruntea Tării!
Felicitări și celorlalte echipe prezente și, MAI ALES, juniorilor care ne-au încântat prin evoluțiile lor, multe dinte ele, de excepție! În curând, va fi publicată și lista juniorilor U14 care vor face parte din lotul Reprezentativei Sfinx România U14, ce va participa în toamna acestui an sau în primăvara 2022 la un puternic turneu internațional.
Mulțumi Antrenorilor și Părinților, Tuturor Susținătorilor și Prietenilor proiectului Sfinx Footbal dedicat minunaților noștri copii!