SCM Gloria Buzău
Juniori U19 – Grupa 2001/2002
Liga ELITELOR – Seria EST
SCM Gloria Buzău a început foarte timid acest campionat, marcând primul gol în etapa a 3-a și obținând prima victorie de-abia în etapa a 14-a. Din aceeași rundă, a 14-a, echipa și-a revenit brusc, a căpătat o oarecare încredere în potențialul ei, mai ales în meciurile jucate acasă, începând să crească în atitudine și joc.
SCM Gloria Buzău are următoarea linie de clasament, la sfârşitul anului, sezon 2019-2020: 21 meciuri jucate, 4 victorii, 5 egaluri, 12 înfrângeri, 17 goluri marcate, 57 goluri primite, 17 puncte obţinute, şi ocupă locul 9 în Liga ELITELOR, seria EST, la grupa 2001/2002.
A jucat 11 meciuri în deplasare (unde a obţinut 3 puncte) şi 10 meciuri pe teren propriu (unde a obţinut 14 puncte).
SCM Gloria Buzău a marcat în 10 meciuri, din totalul de 21 meciuri jucate în acest sezon, până acum.
SCM Gloria Buzău a avut un început deloc reușit de campionat. În primele 8 partide, echipa a marcat un (singur) gol și a obținut (doar) 3 puncte, iar în următoarele 5 meciuri (între etapele 9 și 13) SCM Gloria Buzău a mai strâns un punct. De altfel, după 13 etape, team-ul era poziționat pe penultimul loc în campionat, având cel mai slab atac și nicio victorie.
Din etapa a 14-a, însă, s-a produs un reveniment în cadrul echipei, trupa de juniori U19 a celor de la SCM Gloria Buzău începând să joace altceva și obținând primele rezultate notabile: 4 victorii consecutive în meciurile disputate pe teren propriu – una dintre ”victime” fiind chiar Sport Team București, echipă care, la ora aceea, era pe locul 6, la doar 4 puncte de play-off.
Trupa de juniori U19 a celor de la SCM Gloria Buzău este condusă de profesor Anton NICOLAE, un antrenor cu multă experiență , dedicat fotbalului, având un CV impresionant (atât la nivel de copiii și juniori, cât și la nivel de seniori), cu o filosofie sănătoasă și realistă.
Din cadrul echipei am remarcat jucători care pot face pasul către echipe de seniori. Sunt juniori care au potențial și pot demonstra – având ceva mai mult curaj și o atitudine profesionistă – că sunt capabili de înaltă performanță.
Ionuț BABOI este unul dintre remarcații acestui sezon de Liga ELITELOR; un junior deosebit de serios, unul dintre cei mai buni apărători ai acestui campionat, considerat a fi cel mai bun jucător al Gloriei Buzău în acest sezon.
Pe Ștefan Valentin NEDELCU l-am remarcat pentru jocul său modern, pentru pasele sale și pentru modul de a direcționa jocul.
Deși au puține goluri marcate, golgheterul Gloriei Buzău este Auraș Gabriel POPA, un jucător care a încercat să-și facă datoria – de câte ori a avut ocazia – în fața porții și să ajute echipa să câștige.
Cea mai categorică victorie a celor de la SCM Gloria Buzău s-a consemnat în etapa 20, pe teren propriu, împotriva celor de la LPS Iolanda Balaș Soter Buzău, scor 2 – 0.
Cea mai categorică înfrângere a celor de la SCM Gloria Buzău s-a consemnat în etapa 11, în deplasare, împotriva celor de la SC Dinamo 1948, scor 8 – 0.
Ultimele 8 partide din acest sezon, au scos la iveală o altfel de SCM Gloria Buzău; o echipă care joacă, care intră în teren cu gândul să câștige, nu doar ”să nu primească goluri”. Să sperăm că vor continua în această notă optimistă și în restul sezonului. Au demonstrat că au potențial, urmează să confirme. Succes!
Alte statistici:
Media de puncte (general): 0,8 puncte obţinute/meci
Media de goluri marcate (general): 0,8 goluri marcate/meci
Media de goluri primite (general): 2,71 goluri primite/meci
Media de puncte obţinute în deplasare: 0,27 puncte obţinute/meci
Media de goluri marcate în deplasare: 0,72 goluri marcate/meci
Media de goluri primite în deplasare: 4,18 goluri primite/meci
Media de puncte obţinute pe teren propriu: 1,4 puncte obţinute/meci
Media de goluri marcate pe teren propriu: 0,9 goluri marcate/meci
Media de goluri primite pe teren propriu: 1,1 goluri primite/meci