• 25 mai 2024
  • Last Update 25 mai 2024 9:30 PM
  • Bucuresti

Juniori U17 Elită – Sport Team București CONFIRMĂ statutul de echipă de ELITĂ! Victorie DEOSEBITĂ împotriva leader-ului Viitorul Constanța!

Juniori U17 Elită – Sport Team București CONFIRMĂ statutul de echipă de ELITĂ! Victorie DEOSEBITĂ împotriva leader-ului Viitorul Constanța!

Juniori U17 – Liga Elitelor – Seria Est

Etapa 9 (restanță)

ACS Sport Team București – FC Viitorul Constanța  4 – 3 (1 – 1)

 

Putem spune că a fost un meci care s-a ridicat, din multe puncte de vedere, la standardele unui meci de elită.

Un joc deosebit, ”presărat” cu multe goluri și reușite (individuale și de echipă), pe un teren biliard (impecabil, am spune noi, în TOP 3 din România).

 

Meci plăcut, cu mulți spectatori, deschis, între două echipe preocupate de joc, fără incidente, fără faulturi, fără cartonașe, o adevărată lecție de fotbal juvenil.

De consemnat faptul că echipa bucureșteană este prima echipă, în actualul sezon, care reușește să învingă FC Viitorul Constanța (care până la ora jocului avea victorii ”pe linie”). Este, din acest punct de vedere, MAREA SURPRIZĂ a acestui Campionat de Elită U17, de până acum!

 

Prin această victorie, dar și prin prisma celorlalte jocuri pe care le-au susținut în actualul sezon, Sport Team București a confirmat, la grupa 2003, că are o echipă de Elită, în adevăratul sens al cuvântului, cu o linie mediană absolut fantastică, care poate juca un fotbal de calitate (superioară). Poate, cu o filosofie tehnico-tactică mai vizibilă, cu o idee de joc mai susținută, team-ul n-ar (mai) depinde doar de valoarea individuală a jucătorilor. E doar o părere.

FC Viitorul Constanța rămâne aceeași echipă cu stil, cu filosofie proprie de joc (transpusă la toate categoriile de vârstă), care beneficiază de infrastructură modernă, de arie de selecție foarte mare și de un  staff bun. Singurul lucru pe care (încă) nu l-am observat (mai pregnant la Academia Viitorul) este legat de criteriile de selecție ale jucătorilor, în sensul că (încă) se pune accent (prea mare) pe  talent, fiind omise (exact) caracterul și perspectiva juniorilor, iar ”căutările” de noi jucători nu se fac (chiar) unde trebuie. Sunt mulți jucători (foarte buni), de care Academia nu are cunoștințe și se mulțumește (doar) să ”primească”, nu să și caute. Poate un departament  de scouting (construit pe niște principii ”deștepte”) ar aduce un profit enorm fotbalului. La fel, e doar părerea noastră.

Felicitări ambelor echipe! A fost un adevărat festin fotbalistic!

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *