AS Voinicelul
Juniori U10 – Grupa 2010
Campionat AMFB – Seria 1
AS Voinicelul pare să fie un proiect interesant, condus de oameni pricepuți și dedicați fotbalului. Deși este un club mic, care nu are o bază de selecție vastă, clubul a reușit – din juniorii pe îi are ”la îndemână” – să formeze o perspectivă fotbalistică deosebită.
AS Voinicelul are următoarea linie de clasament, la sfârşitul turului: 13 meciuri jucate, 3 victorii, 0 egaluri, 10 înfrângeri, 36 goluri marcate, 78 goluri primite, 9 puncte obţinute, şi ocupă locul 9 în Campionatul AMFB, seria 1, la grupa 2010.
Echipa a marcat în 12 meciuri, din totalul de 13 meciuri jucate în acest tur.
AS Voinicelul este o echipă preocupată de joc și are o bucurie aparte în exprimarea din teren. Team-ul marchează (aproape) meci de meci, indiferent de adversar.
Cea mai categorică victorie a celor de la AS Voinicelul s-a consemnat în etapa 12 împotriva celor de la LPS Mircea Eliade, scor 9 – 1.
Cea mai categorică înfrângere a celor de la AS Voinicelul s-a consemnat în etapa 6 împotriva celor de la ACS Inițial, scor 10 – 1.
Încă nu este timpul pentru a fi puțin mai stricți în apărare, dar pot încerca. Până la urmă, bucuria de marca goluri poate fi completată (și întregită) cu o victorie. Succes!
Alte statistici:
Media de puncte (general): 0,69 puncte obţinute/meci
Media de goluri marcate (general): 2,76 goluri marcate/meci
Media de goluri primite (general): 6 goluri primite/meci