POSTURI
SCURTĂ DESCRIERE
Maximilian ONOFREI este un junior de perspectivă, având multiple calități tehnice și mentale, deosebite unele dintre ele, valențe ce-l vor propulsa, în viitor, – prin răbdare și printr-o pregătire riguroasă, în continuare – spre înalta performanță atât la nivel național – juniori mari și seniori – cu șanse reale să acceadă chiar și la nivel European.
Maximilian ONOFREI este un jucător polivalent, cu accente ofensive, care se remarcă printr-o tehnicitate aparte și printr-o atitudine curajoasă, inteligentă și pragmatică, utilă în agrenajul de desfășurare al echipei. Un player tehnic, cu o lovire și un control al mingii bune, cu ambele picioare, având o bună orientare și o bună intuiție, nativă, a jocului, combativ, dinamic și curajos în exprimarea din teren, cu execuții deosebite și soluții bune de continuare a fazelor. Un jucător cu resurse fizice în creștere și dezvoltare, având o bună viteză de deplasare, dar și de reacție, precum și capacitate de efort susținut.
Maximilian ONOFREI este un junior promițător, cerebral, atent la detalii, fără teamă de adversari, indiferent de statura lor, dornic de afirmare, având un mental pozitiv și un caracter viguros, serios și disciplinat atât la antrenamente, cât și la jocuri. De urmărit în continuare evoluția sa.
Culorile Clubului
