Eric LAZĂR este un junior măiestrit, cu un potențial dinamic și expansiv, având multe caracteristici ce-l pot ajuta, în viitor, să evolueze spre fotbalul de performanță.
Eric LAZĂR este un jucător cu profil ofensiv, deocamdată, care caută în permanență să-și adapteze aptitudinile evidente în duelurile purtate cu adversari mai mari de vârstă. Un player tehnic, dinamic în exprimare, cu o lovire și un control al mingii foarte bune, curajos și tenace, fără teamă de adversari sau dueluri. Un jucător în creștere, din punct de vedere fizic, cu o foarte bună viteză de reacție, dar și de deplasare.
Eric LAZĂR este un junior ambițios, cu un mental bun, energic și pozitiv, dornic de afirmare și de competiție, serios în tot ceea ce face atât la meciuri, cât și la antrenamente. De urmărit în continuare evoluția sa.









