• 6 noiembrie 2026
  • Last Update 25 mai 2025 11:04 AM
  • Bucuresti

Eduard Mihai GRAUR P15002

100%
Mijlocaș

Eduard Mihai GRAUR este un junior talentat, cu multe calități tehnice și mentale, abilități ce-l vor ajuta, în viitor, – printr-o pregătire riguroasă și susținută, dar și prin răbdare – să atingă nivele înalte de performanță atât la juniori mari, cât și la seniori.

 

Eduard Mihai GRAUR este un jucător cu profil ofensiv, legitimat la Atletic Șura Mare, împrumutat la echipa bistrițeană, care se face remarcat, în fiecare meci, printr-o bună tehnicitate, un număr 10 în adevăratul sens al cuvântului. Un player, cum spuneam, deosebit de tehnic, cu o lovire și un control al mingii foarte bune, mai ales în regim de viteză și în condiții de adversitate, având o bună viziune a jocului, nativă, un spirit aparte de a antcipare a fazelor de joc, un foarte bun executant de lovituri libere, având execuții spectaculoase, dar și eficiente. Un jucător cu resurse fizice în creștere și dezvoltare, având o foarte bună viteză atât de reacție, cât și de deplasare, precum și capacitate de efort susținut.

 

Eduard Mihai GRAUR este un junior de perspectivă, dornic de afirmare și de competiție, dinamic și curajos, având un moral pozitiv și un caracter puternic, serios în tot ceea ce face atât la antrenamente, cât și la jocuri. De urmărit în continuare evoluția sa.

Picior Stâng 30%
Picior Drept 70%
Prezentare generală a confidențialității

SfinxFootball.ro utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.


Fatal error: Uncaught wfWAFStorageFileException: Unable to verify temporary file contents for atomic writing. in /home/sfinxfootball/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php:51 Stack trace: #0 /home/sfinxfootball/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php(658): wfWAFStorageFile::atomicFilePutContents() #1 [internal function]: wfWAFStorageFile->saveConfig() #2 {main} thrown in /home/sfinxfootball/public_html/wp-content/plugins/wordfence/vendor/wordfence/wf-waf/src/lib/storage/file.php on line 51