Dănuț Ștefan PRODAN este un junior interesant, care activează pe postul de portar, deși are multe calități care-l recomandă chiar și pentru ”jucător de câmp”.
Dănuț Ștefan PRODAN este jucător care a început fotbalul la vârsta de 5 ani și care descoperă în continuare cu aceeași plăcere tainele acestui minunat sport. Un player dinamic, agil, deosebit de tehnic pentru postul pe care joacă – de altfel, el lovește mingea, la fel de bine, cu ambele picioare și de multe ori execută loviturile libere ale echipei sale – , un portar cu reflexe bune, deosebit de serios atât la meciuri, cât și la antrenamente, acolo unde deprinde cu ușurință procedee și exerciții noi.
Dănuț Ștefan PRODAN este un jucător care reușește să rămână concentrat pe toată durata partidei și să găsească soluțiile cele mai bune. De urmărit în continuare evoluția sa.
Real Craiova
Oltena Junior Craiova
Pro Junior Craiova
Academia AC Milan





















