De un Moment ai nevoie pentru a fi Liber în Timp; clipa aceea când ești o Legendă și alegi să fii Tu cel unic.
Între mit și realitate este doar o diferență de interpretare. Fiecare înțelege ceea ce i-a fost lăsat să priceapă, iar poveștile noastre sunt doar o mărturie a nașterii unei generații de semizei.
Când suntem osteniți de schimbări – și de treceri prin lumi deschizându-se, închizându-se, în urma noastră și-n fața pașilor noștri – căutăm un Colț de Rai. Ne-am obișnuit să-l găsim în inima Munților Sebeșului, acolo unde aerul este sălbatic, proaspăt și rece, acolo unde pădurea e acoperită de un verde nemuritor.
Ne așezăm adânc înăuntrul liniștii, precum bolovanii uriași din lacul Iezerul Șureanu, și lăsăm cocoșii de munte să-și domine teritoriul, iar ciocănitoarea de munte să bată copacii precum un sunet de toacă dintr-o lume divină, încă neatinsă.
Zâmbind, ne ridicăm în astă lume și pornim să revedem mica Cetate Verde a oștilor de semizei de la Școala de Fotbal Valea Frumoasei. Când intrăm, același Verde-Paradis.
Am venit să aflăm povestea grupei de juniori C, născuți 2005 și 2006, și să vestim lumii despre acești mici cavaleri ai Mingii Rotunde.
Ne-am reîntâlnit cu un vechi cavaler al vremurilor legendare din fotbalul românesc, cel care ”s-a duelat” cu mari fotbaliști care au dominat cândva Europa, domnul Florian BRUMARU. Dânsul este antrenorul acestei grupe de juniori under 15, pe care îi pregătește pentru a ieși în lumea largă și a câștiga fiecare Marea Confruntare.
Reamintim că Florian BRUMARU este un fost fotbalist care a jucat peste 350 de meciuri în perioada de glorie a fotbalului românesc, la nivel înalt și foarte înalt, alături de cei mai buni și mai mari jucători ai timpurilor. Un sportiv care a cunoscut performanța și s-a luptat pentru performanță.
Un antrenor cu licența A UEFA, fost Director Tehnic și antrenor la Unirea Alba Iulia, în ligiile 1 și 2, și unul dintre membrii fondatori ai proiectului Școala de Fotbal Valea Frumoasei.
Povestea grupei 2005/2006 a început în 2017, odată cu înființarea clubului. În 2018 a reușit prima performanță și a câștigat Campionatul AJF Alba la categoria juniorilor U13. Astfel, s-a calificat la Turneul zonal de la Cluj Napoca, alături de alte 8 campioane județene. Aici au fost atât de aproape de cer și de o calificare în primele 4 echipe ale Românie, dar au pierdut finala în fața celor de la Academia Luceafărul U Cluj. De remarcat, totuși, că în acel sezon au fost în primele 8 echipe din România.
În 2019, grupa 2006 a câștigat Campionatul AJF Alba și astfel s-a calificat la Turneul zonal, de data asta organizat la Timișoara, unde nu au reușit decât o clasare pe locul 4.
Echipa a demonstrat că are potențial și că poate să crească în valoare. Din actualul lot sunt câțiva jucători remarcați, care pot constituii un bun început pentru crearea unui team de nivel național.
Dar să-i cunoaștem pe cei care au deschis, prin jocul și rezultatele lor, drumul spre fotbalul 11 vs 11 al Școlii de Fotbal Valea Frumoasei:
Ștefan Iulian GLONȚ (2006) – un junior interesant, de perspectivă, care are multe calități pentru a putea continua fotbalul la un nivel ridicat. Un jucător deosebit de tehnic, ofensiv prin definiție și golgheter prin excelență. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Tudor GALL (2006) – un junior de reală perspectivă, care poate fi o opțiune serioasă pentru orice echipă de nivel înalt, la această categorie de vârstă. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Ștefan GROSU (2005) – un junior cu potențial, care poate juca pe mai multe posturi, în funcție de cerințele jocului. Un jucător care activează cel mai bine zona central-mediană a terenului, dar și în postura de fundaș central. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Nicolae NISTOR (2006) – un junior de reală perspectivă, care are multe șanse să dezvolte o carieră interesantă. Un jucător cu un caracter puternic, ambițios și deosebit de serios. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Gabriel FLEACA (2005) – un junior cu potențial, care poate înainta înspre o carieră la nivel ridicat. Un jucător inteligent, care reușește de multe ori să anticipeze corect derularea fazelor. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Daniel GROZA (2006) – un junior care are calități interesante pentru postul pe care joacă.Un portar de reflex, cu o capacitate de efort susținut, care se pregătește intens pentru a-și îmbunătății jocul. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Teodor FLEACA (2006) – un junior impunător, de perspectivă, care are șanse să dezvolte o traiectorie ascendentă în evoluția sa sportivă. (vezi profilul complet EUROPEAN PREMIUM)
Din lot mai fac parte și alți jucători care și-au adus o contribuție substanțială la dezvoltarea echipei și la rezultatele obținute până acum:
O grupă deschizătoare de drumuri, care acum capătă experiență în fotbalul 11 vs 11 și care cu siguranță va avea o exprimare din ce în ce mai bună în joc. Alături de grupele de copii și juniori care vin din urmă, Școala de Fotbal Valea Frumoasei poate clădii o echipă la fel de Frumoasă precum locurile din care provin.
Aceștia au fost semizeii care deschid drumuri din Valea Frumoasei despre care am povestit. Vom merge mai departe și ne vom urma drumul!