• 4 noiembrie 2026
  • Last Update 25 mai 2025 11:04 AM
  • Bucuresti

Alexandru DUNA B2605

Portar 100%

Alexandru DUNA este un junior abil, cu multiple calități tehnice și mentale, valențe ce-l pot ajuta, în viitor, – printr-o pregătire riguroasă, printr-o cizelare a parametriilor fizici și printr-o încredere mai mare în resursele proprii evidente  – să dezvolte o traiectorie ascendentă înspre performanță atât la nivel de juniori mari, cât și la seniori.

Alexandru DUNA este un portar curajos, care se remarcă prin intervenții și printr-un simț aparte al desfășurării fazelor, util în modul de exprimare al echipei. Un player tehnic, cu o bună lovire a mingii, având o bună orientare, reflexe și reacții foarte bune, intervenți și ieșiri oportune, dinamic și curajos în exprimare din teren, cu o interesantă anticipație nativă. Un jucător cu resurse fizice în creștere și dezvoltare, motric și dinamic, având o foarte bună viteză de reacție, dar și de deplasare.

Alexandru DUNA este un junior de perspectivă, atent la detali, având un moral bun, dornic de afirmare și de competiție, serios în tot ceea ce face atât la antrenamente, cât și la jocuri, care ar putea avea o progresie și mai evidentă dacă ar căpăta mai multă încredere în propriile calități și instincte. De urmărit în continuare evoluția sa.

Picior Stâng 20%
Picior Drept 80%
Prezentare generală a confidențialității

SfinxFootball.ro utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browserul dvs. și efectuează funcții cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când vă întoarceți pe site-ul nostru și ajutând echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și mai utile.