Darius DEREVENCIUC este un junior deosebit, cu multe abilități cerute în fotbalul modern, care poate desfășura o traiectorie ascendentă spre performanță.
Darius DEREVENCIUC este un jucător polivalent, cu accente defensive, având un joc eficient, care dă siguranță echipei în ansamblul desfășurare, dar mai ales în apărare. Un player tehnic, cu o bună lovire a mingii, curajos în exprimarea din teren, combativ și tenace în dueluri, luând, de multe ori, decizii bune de joc, chiar și în condiții de adversitate, urcând deseori și creând superioritate pe fază de atac. Un jucător înalt, având o foarte bună mobilitate, o detentă peste medie, cu resurse fizice în creștere și dezvoltare, având o bună capacitate de efort susținut, precum și viteză de deplasare, dar și de reacție.
Darius DEREVENCIUC este un junior de reală perspectivă, inteligent, având personalitate și un caracter viguros, atent la detalii, dornic de afirmare și de competiție, un spirit puternic și serios în procesul de pregătire, dar și la meciuri. De urmărit în continuare evoluția sa.






